Tag: reflections

#aiprieten ?

#aiprieten ?

Demult voiam sa scriu despre asta.

Cine mai crede in dragoste cu adevarat in ziua de azi ?

Traim in vremuri in care iesim in club sa ne simtim bine, sa uitam putin de griji si ne trezim cu cate un tip care ne intreaba asa casual, de parca ne-am cunoaste de o viata, “ai prieten?”.

Ma intreb care ar fi fost urmatoarea intrebare.

Traim in vremuri in care lumea nu mai iubeste cu adevarat, ci cu interes. Nu vor sa fie singuri, au credite de impartit sau pur si simplu, din obisnuinta. Nu vor sa mai depuna un efort sa iasa dintr-o relatie, chiar daca sunt nefericiti (si ii fac si pe ceilalti la fel de nefericiti).

Traim in vremuri in care vorbesti cu un tip de doua ori (fleacuri) si te intreaba daca vrei sa vii la el acasa. Netflix and chill, desigur.

Traim in vremuri in care imi pare ca orice emotie trebuie sa fie reprimata – ca si cum, trebuie sa avem reactii la fel de rapide cum au smartphone-urile noastre. Unde scrie ca trebuie sa imi treaca imediat supararea ? Sau furia ? Sau tristetea ?

Tristetea a ajuns ceva de condamnat, ca si cum ar fi cea mai groaznica boala. Cine spune asta ?

Tristetea e ceva profund inscris in ADN-ul uman, pentru ca oamenii sunt constienti de efemeritatea existentei lor (unii mai mult decat altii). Suntem tristi pentru ca stim ca la un moment dat vom muri (si noi si cei dragi).

Si asta se rezolva cu un selfie cu un zambet extra larg ? Sigur…Poti sa alegi sa crezi asta. Deep down, stii ca nu e asa.

Traim in vremuri in care ne mintim pe noi insine (si poate si pe ceilalti) pentru ca e mai la indemana. Evitam un conflict de moment. Ba chiar suntem mandri ca nu suntem descoperiti. Continuam pana cand, inevitabil, se ajunge in punctul in care trebuia sa se ajunga initial. Si ne intrebam cu mirare de ce.

Autenticitatea a ajuns ceva derizoriu. Cu mici exceptii, putini apreciaza asta.

Traim in vremurile astea pentru ca ne-am uitat valorile. Sau poate pentru ca nu le aveam din capul locului. Dupa caz.

 

 

A sense of purpose

A sense of purpose

De regula nu prea-mi place sa scriu despre persoanele apropiate mie pentru ca stiti cum e, le tin aproape in sufletul meu; dar simt ca trebuie sa impartasesc ceea ce urmeaza.

Deunazi vorbeam cu bunicul meu (sau bunu, cum ii spun eu dintotdeauna). Il sunasem sa vad ce mai face ca nu mai vorbiseram demult.

Imi povestea ca toata ziua a lucrat in gradina, cu constiinciozitate, sa puna rosii. Este o treaba minutioasa, dar care ii face placere – ii da sens. Are o ocupatie.

De asemenea, mi-a mai spus ca o sa cumpere si niste pui, sa ii creasca – mi-a mentionat denumirea rasei ca sa zic asa, dar recunosc ca am uitat. Intre timp, eu imi si imaginam piuitul lor.

Mi-a marturisit ca ii face mare placere ceea ce face.

Ceea ce m-a pus putin pe ganduri.

Cati dintre noi pot spune cu mana pe inima ca fac ceea ce le place ?

Pe de o parte, ma bucuram sincer pentru el, auzindu-l cum imi povestea cu mandrie toate astea; pe de alta parte, m-am intristat, pentru ca uneori, constientizez ca majoritatea dintre noi suntem prinsi intr-un carusel care nu se opreste niciodata. Nu toti facem 100% ceea ce ne place cu adevarat, in 100% din timpul in care lucram.

Unii vor spune pai da, munca nu trebuie sa-ti placa neaparat, e doar un mijloc prin care iti castigi existenta – oare ?

E gresit daca imi doresc sa imi placa ceea ce fac ? E prea millennial ? Pana la urma, imi petrec majoritatea timpului la munca.

Concluzia (mea, cel putin): nu e gresit sa cautam sensul.

Din contra.

 

(S)HE

(S)HE

She is your average person, and yet so much more. A daughter, sister, friend, colleague, someone’s best friend, a girl, a woman. She is fire and ice, passion and indifference.

She can be both pragmatic and idealist – just like she can switch from one foreign language to another.

She has known sadness and happiness, extreme pain and utter joy. She has had her heart broken and yet she hasn’t lost hope.

She has made mistakes like everyone else but she has learnt from them – she didn’t mean to cause any harm in all her mistakes.

She has been down and she has been high – oh, so high – and now she is confident that everything will be ok. She learnt to let go and stop trying to control things. To have trust – she feels more powerful than ever before. Fearless.

She has come to find out that there is something greater than us out there – God. She felt his comforting presence in her dreams and all around her in the hardest moments of her life.

She learnt from a very tender age that life is a gift – the most precious gift of all. One that cannot be toyed with. She lost loved people in her life but she learnt to move on and live with the pain and accept that this is just how life works. She learnt that we only have one life and that we should make the most of it and live it beautifully, based on our principles.

She is so many things but the most important of all, she is true to herself. And that is more than enough.

A poem for you

A poem for you

When I sit at the window, looking at the clear blue sky, hearing the birds sing, I cannot help but wonder what you are doing right now, wherever you might be.