Category: Life

1

1

Draga tati,

 

Mi-e dor de tine.

Tare dor.

Aseara ar fi trebuit sa zbor acasa de Craciun. Sa ma asteptati la aeroport, cum faceati de obicei. Sa ma strangi in brate si sa ma mangai pe cap si sa mergem cu masina o ora, vorbind felurite. Sa petrecem Craciunul si Revelionul impreuna si sa incepem noul an…

Am aprins o lumanare si m-am rugat pentru tine.

E straniu, serile trecute ma gandeam ca esti acolo si ca ti-e frig…era o seara rece si cetoasa. Si apoi…

Stii, nu e corect. Nimic din toate astea nu e corect. Cand ma gandesc la asta, simt toata furia aia cum mi se ridica din stomac din nou si imi vine sa arunc cu ceva cu toata forta.

Ma intreb cum rezista oamenii in fata pierderii. Ce coping mechanism are fiecare.

Dupa care ma gandesc ca nu mai are sens sa ma intreb.

M-am gandit sa iti scriu. Poate ajuta. Poate nu. Oricum, asta am simtit ca trebuie sa fac. Sa te simt cat de cat aproape. Sa simt ca nu ai plecat de tot…

Sunt fericita in sfarsit. Simt liniste, pace, impacare. Dragoste. Foarte multa dragoste. Si sunt recunoscatoare pentru asta, pentru ca stiu cat e de rar sa simti asta cu adevarat.

Privesc spre noul an cu incredere si speranta.

In ciuda a tot si a toate.

 

Cu drag,

 

Silvia

 

 

Fast Rewind

Fast Rewind

Mi-au cazut ochii zilele trecute absolut intamplator pe o poza de-a mea dintr-o excursie din clasa a 4a cu colegii.

Si ma gandeam (ce straniu!…) sa ma vad cu ochii de acum – atunci.

In lumina evenimentelor recente – atunci.

Deruland inapoi – atunci.

Cine ar fi stiut cate ma asteptau de fapt…

Draga tati,

 

Imi pare rau ca nu am apucat sa ne luam la revedere asa cum trebuie, ca doi buni prieteni ce eram.

M-ai invatat multe necesare pentru viata asta; sa am principii si sa tin la ele; sa fiu un om bun si sa fac bine, atat cat se poate; sa tin fruntea sus mereu; sa nu astept nimic de la nimeni si sa lupt pentru ceea ce vreau.

Cele mai interesante discutii despre viata, istorie, politica si religie cu tine le-am avut – niciodata nu ma plictiseam sa vorbim. Imi vor lipsi discutiile astea, la o cafea, pe canapea.

Si cele mai bune glume – tu le aveai mereu acolo pregatite. Erai sufletul petrecerii.

Toata lumea isi aminteste cu drag de tine – prieteni, colegi. Toti mi-au spus ca mereu aveai o vorba buna pentru fiecare, un zambet larg si cum vorbeai atat de frumos despre noi – mi s-a rupt inima cand i-am auzit…era atat de frumos si de trist in acelasi timp…

Ai lasat un gol imens acum ca ai plecat asa repede, pe care nimeni nu o sa poata sa il umple…insa amintirile nu mi le poate lua nimeni.

Nici nu vreau sa ma gandesc cat de frica ti-a fost probabil, singur acolo…mi-as fi dorit atat de mult sa pot sa te ajut cumva…

Sper doar ca esti intr-un loc mai bun si ca ne vom revedea candva…si mai sper ca ai gasit lumina si esti impacat, asa cum pareai sa fii…

 

Te imbratisez,

 

Silvia

 

#aiprieten ?

#aiprieten ?

Demult voiam sa scriu despre asta.

Cine mai crede in dragoste cu adevarat in ziua de azi ?

Traim in vremuri in care iesim in club sa ne simtim bine, sa uitam putin de griji si ne trezim cu cate un tip care ne intreaba asa casual, de parca ne-am cunoaste de o viata, “ai prieten?”.

Ma intreb care ar fi fost urmatoarea intrebare.

Traim in vremuri in care lumea nu mai iubeste cu adevarat, ci cu interes. Nu vor sa fie singuri, au credite de impartit sau pur si simplu, din obisnuinta. Nu vor sa mai depuna un efort sa iasa dintr-o relatie, chiar daca sunt nefericiti (si ii fac si pe ceilalti la fel de nefericiti).

Traim in vremuri in care vorbesti cu un tip de doua ori (fleacuri) si te intreaba daca vrei sa vii la el acasa. Netflix and chill, desigur.

Traim in vremuri in care imi pare ca orice emotie trebuie sa fie reprimata – ca si cum, trebuie sa avem reactii la fel de rapide cum au smartphone-urile noastre. Unde scrie ca trebuie sa imi treaca imediat supararea ? Sau furia ? Sau tristetea ?

Tristetea a ajuns ceva de condamnat, ca si cum ar fi cea mai groaznica boala. Cine spune asta ?

Tristetea e ceva profund inscris in ADN-ul uman, pentru ca oamenii sunt constienti de efemeritatea existentei lor (unii mai mult decat altii). Suntem tristi pentru ca stim ca la un moment dat vom muri (si noi si cei dragi).

Si asta se rezolva cu un selfie cu un zambet extra larg ? Sigur…Poti sa alegi sa crezi asta. Deep down, stii ca nu e asa.

Traim in vremuri in care ne mintim pe noi insine (si poate si pe ceilalti) pentru ca e mai la indemana. Evitam un conflict de moment. Ba chiar suntem mandri ca nu suntem descoperiti. Continuam pana cand, inevitabil, se ajunge in punctul in care trebuia sa se ajunga initial. Si ne intrebam cu mirare de ce.

Autenticitatea a ajuns ceva derizoriu. Cu mici exceptii, putini apreciaza asta.

Traim in vremurile astea pentru ca ne-am uitat valorile. Sau poate pentru ca nu le aveam din capul locului. Dupa caz.

 

 

Balonas

Balonas

Highlight of the day: un pug pe nume Balonas. Totally random. Efect funny garantat.

Highlight of the day 2: La metrou.

Eu: Ia uite ce baloane dragut colorate.

S: Hai sa le furam.

Eu: Nu, ca mi-e rusine; n-am furat nimic in viata mea.

S: Mi-ai furat mie inima.

Eu: ….?! 🙂 (awwwww)