Author: admin

#aiprieten ?

#aiprieten ?

Demult voiam sa scriu despre asta.

Cine mai crede in dragoste cu adevarat in ziua de azi ?

Traim in vremuri in care iesim in club sa ne simtim bine, sa uitam putin de griji si ne trezim cu cate un tip care ne intreaba asa casual, de parca ne-am cunoaste de o viata, “ai prieten?”.

Ma intreb care ar fi fost urmatoarea intrebare.

Traim in vremuri in care lumea nu mai iubeste cu adevarat, ci cu interes. Nu vor sa fie singuri, au credite de impartit sau pur si simplu, din obisnuinta. Nu vor sa mai depuna un efort sa iasa dintr-o relatie, chiar daca sunt nefericiti (si ii fac si pe ceilalti la fel de nefericiti).

Traim in vremuri in care vorbesti cu un tip de doua ori (fleacuri) si te intreaba daca vrei sa vii la el acasa. Netflix and chill, desigur.

Traim in vremuri in care imi pare ca orice emotie trebuie sa fie reprimata – ca si cum, trebuie sa avem reactii la fel de rapide cum au smartphone-urile noastre. Unde scrie ca trebuie sa imi treaca imediat supararea ? Sau furia ? Sau tristetea ?

Tristetea a ajuns ceva de condamnat, ca si cum ar fi cea mai groaznica boala. Cine spune asta ?

Tristetea e ceva profund inscris in ADN-ul uman, pentru ca oamenii sunt constienti de efemeritatea existentei lor (unii mai mult decat altii). Suntem tristi pentru ca stim ca la un moment dat vom muri (si noi si cei dragi).

Si asta se rezolva cu un selfie cu un zambet extra larg ? Sigur…Poti sa alegi sa crezi asta. Deep down, stii ca nu e asa.

Traim in vremuri in care ne mintim pe noi insine (si poate si pe ceilalti) pentru ca e mai la indemana. Evitam un conflict de moment. Ba chiar suntem mandri ca nu suntem descoperiti. Continuam pana cand, inevitabil, se ajunge in punctul in care trebuia sa se ajunga initial. Si ne intrebam cu mirare de ce.

Autenticitatea a ajuns ceva derizoriu. Cu mici exceptii, putini apreciaza asta.

Traim in vremurile astea pentru ca ne-am uitat valorile. Sau poate pentru ca nu le aveam din capul locului. Dupa caz.

 

 

Balonas

Balonas

Highlight of the day: un pug pe nume Balonas. Totally random. Efect funny garantat.

Highlight of the day 2: La metrou.

Eu: Ia uite ce baloane dragut colorate.

S: Hai sa le furam.

Eu: Nu, ca mi-e rusine; n-am furat nimic in viata mea.

S: Mi-ai furat mie inima.

Eu: ….?! 🙂 (awwwww)

 

Miles / Kind of Blue

Miles / Kind of Blue

Diseara este concertul – tribut Miles Davis la Casa Radio, pentru albumul “Kind of blue”, care aparent este cel mai vandut album de jazz din toate timpurile.

Pentru mine este o bucurie deoarece nu am mai fost demult la un concert de jazz (cred ca din facultate…)

Ce imi place la jazz este ca e un stil de muzica foarte plin de viata, foarte spontan, bazat pe improvizatie, pe joaca…mereu te surprinde cu un twist placut…

And when you thought it couldn’t get any better, in deschiderea concertului vor canta si solista Sorina Rotaru, acompaniata de pianistul Alexandru Oltean – what a great surprise! Pianul imi place atat de mult!

Abia astept!!

A sense of purpose

A sense of purpose

De regula nu prea-mi place sa scriu despre persoanele apropiate mie pentru ca stiti cum e, le tin aproape in sufletul meu; dar simt ca trebuie sa impartasesc ceea ce urmeaza.

Deunazi vorbeam cu bunicul meu (sau bunu, cum ii spun eu dintotdeauna). Il sunasem sa vad ce mai face ca nu mai vorbiseram demult.

Imi povestea ca toata ziua a lucrat in gradina, cu constiinciozitate, sa puna rosii. Este o treaba minutioasa, dar care ii face placere – ii da sens. Are o ocupatie.

De asemenea, mi-a mai spus ca o sa cumpere si niste pui, sa ii creasca – mi-a mentionat denumirea rasei ca sa zic asa, dar recunosc ca am uitat. Intre timp, eu imi si imaginam piuitul lor.

Mi-a marturisit ca ii face mare placere ceea ce face.

Ceea ce m-a pus putin pe ganduri.

Cati dintre noi pot spune cu mana pe inima ca fac ceea ce le place ?

Pe de o parte, ma bucuram sincer pentru el, auzindu-l cum imi povestea cu mandrie toate astea; pe de alta parte, m-am intristat, pentru ca uneori, constientizez ca majoritatea dintre noi suntem prinsi intr-un carusel care nu se opreste niciodata. Nu toti facem 100% ceea ce ne place cu adevarat, in 100% din timpul in care lucram.

Unii vor spune pai da, munca nu trebuie sa-ti placa neaparat, e doar un mijloc prin care iti castigi existenta – oare ?

E gresit daca imi doresc sa imi placa ceea ce fac ? E prea millennial ? Pana la urma, imi petrec majoritatea timpului la munca.

Concluzia (mea, cel putin): nu e gresit sa cautam sensul.

Din contra.