Am stat ceva timp sa cantaresc toata situatia asta recenta in care ne gasim cu totii – am zis ca e mai prudent sa fac un efort sa astept sa vad cum decurge toata treaba inainte sa imi formez o parere.

Mi se pare ca a fost putin mai greu la inceput, pana m-am obisnuit cu situatia – acum parca nu mai asa deranjant. Cumva, imi confirma teoria conform careia omul chiar se obisnuieste cu orice…(o fi bine, o fi rau…?).

Cred ca in cazul de fata, e de bine – it’s called resilience.

Stiti glumele alea cu “asta era stilul meu de viata si inainte sa vina carantina ?” – asa si eu, si toti introvertii out there.

Noi ne facem de lucru si in interior si nu ne plictisim acasa, ba chiar din contra.

E posibil sa faci absolut orice acasa in ziua de azi – sa citesti, sa inveti ceva nou, sa te uiti la filme, seriale, chiar si piese de teatru online, sa ai (aproape) orice livrat intr-un interval rezonabil, sa faci miscare, sa lucrezi (cu mici exceptii), sa asculti muzica, sa gatesti, sa socializezi (nu face-to-face,but still – tehnologia chiar ne ajuta).

Cred ca singura limitare ar fi lipsa libertatii de a iesi si de a te plimba, de a calatori. Aici recunosc ca am putin de furca, insa incerc sa raman optimista ca in curand vom putea face si asta.

Imi pare totusi ca lumea nu si-a pierdut speranta ca vom reveni la cursul normal de dinainte –  e doar o chestiune de timp.

Cum se tot spune recent, important e cu ce ramanem dupa aceasta experienta, ce invataminte sau tendinte vom corecta. Personal, aleg sa o vad ca pe o oportunitate.

Poate si altii vor profita de acest moment de claritate.

Keep the hope.