A sense of purpose

A sense of purpose

De regula nu prea-mi place sa scriu despre persoanele apropiate mie pentru ca stiti cum e, le tin aproape in sufletul meu; dar simt ca trebuie sa impartasesc ceea ce urmeaza.

Deunazi vorbeam cu bunicul meu (sau bunu, cum ii spun eu dintotdeauna). Il sunasem sa vad ce mai face ca nu mai vorbiseram demult.

Imi povestea ca toata ziua a lucrat in gradina, cu constiinciozitate, sa puna rosii. Este o treaba minutioasa, dar care ii face placere – ii da sens. Are o ocupatie.

De asemenea, mi-a mai spus ca o sa cumpere si niste pui, sa ii creasca – mi-a mentionat denumirea rasei ca sa zic asa, dar recunosc ca am uitat. Intre timp, eu imi si imaginam piuitul lor.

Mi-a marturisit ca ii face mare placere ceea ce face.

Ceea ce m-a pus putin pe ganduri.

Cati dintre noi pot spune cu mana pe inima ca fac ceea ce le place ?

Pe de o parte, ma bucuram sincer pentru el, auzindu-l cum imi povestea cu mandrie toate astea; pe de alta parte, m-am intristat, pentru ca uneori, constientizez ca majoritatea dintre noi suntem prinsi intr-un carusel care nu se opreste niciodata. Nu toti facem 100% ceea ce ne place cu adevarat, in 100% din timpul in care lucram.

Unii vor spune pai da, munca nu trebuie sa-ti placa neaparat, e doar un mijloc prin care iti castigi existenta – oare ?

E gresit daca imi doresc sa imi placa ceea ce fac ? E prea millennial ? Pana la urma, imi petrec majoritatea timpului la munca.

Concluzia (mea, cel putin): nu e gresit sa cautam sensul.

Din contra.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *